Laurențiu-Mihai Treapăt este doctor în economie, specializarea finanțe-bănci, managementul riscurilor bancare și al asigurărilor. Lucrând mulți ani în companii financiare multi-culturale, este beneficiarul a numeroase programe externe de training în Germania, Austria, Marea Britanie, Irlanda, Italia. Este un specialist senior al domeniului financiar-bancar, cu expertiză practică de top-management în cele mai diverse arii ale creditării, managementului riscurilor și operațiunilor, specialist al cărui potențial profesional a fost recunoscut și valorificat în BNR, BCR, Erste Group, ASE și SNSPA, timp de peste 30 de ani. A fost director executiv și membru în board-ul unor instituții financiare importante. Munca desfășurată împreună cu instituțiile internaționale EBRD & IFC, precum și alături de experții străini implicați în privatizarea BCR, a extins și mai mult abilitățile sale, abilități ce au fost utilizate cu success în conducerea unor programe majore de restructurare și privatizare derulate în cadrul băncii și subsidiarele sale.
Are experiență practică foarte bogată dar și academică. Dr. Laurențiu Treapăt a obținut un contract comercial și a cooperat cu Consiliul Uniunii Europene de la Bruxelles pentru livrarea unor traininguri și seminarii pe teme financiar-bancare și de asigurări. Este autor a șase cărți universitare, coautor a altor trei și a numeroase articole de cercetare.
|