Opac? Complex și, inevitabil, complicat? Anevoios și îndelungat?
Toate acestea și multe altele sunt caracteristici care, de-a lungul timpului și în diferite medii (mai mult sau mai puțin binevoitoare) au fost atribuite procesului decizional unional.
Dar este acesta doar atât?
Nu este, cumva, și expresia unui echilibru, căutat de autorii Tratatelor (nimeni altcineva decât statele, inclusiv cele ale căror reprezentanți critică acest proces) între diferitele categorii de interese reprezentate la nivelul Uniunii Europene? Nu este, oare, și garanția (pe cât poate exista aceasta) că toate vocile sunt ascultate și toate interesele, echilibrate?
Această lucrare, destinată deopotrivă studenților, specialiștilor și publicului interesat încearcă să răspundă, din perspectivă evolutivă, juridică dar uneori și politică, la aceste întrebări și la multe altele privitoare la instituțiile implicate în adoptarea actelor unionale, procedurile urmate pentru adoptarea acestora, apariția și dezvoltarea uzanțelor instituționale și posibilele perspective ale procesului decizional specific Uniunii Europene, într-un continuum dintre interguvernamentalism și federalism al cărui punct de echilibru trebuie, încă, identificat.
Toate acestea pentru că, dincolo de complexitatea procesului, acesta trebuie înțeles și, de ce nu, îmbunătățit, întrucât România este parte a procesului în cauză, iar calitatea de membru al oricărei construcții internaționale nu poate aduce nici unui stat mai mult decât este capabil să obțină!




