În căutarea Glonțului de Argint. Marketingul electoral în România

Ființele supranaturale, în general periculoase, care populau imaginarul folcloric european puteau fi răpuse cu ajutorul unui arsenal limitat de instrumente – apa sfințită, lemnul crucii, crucea în sine, usturoiul, uneori lumina soarelui. Mai era și argintul – vârful de săgeată sau pumnalul în vremuri mai vechi, glonțul după apariția armelor de foc. Efectul acestui proiectil era instantaneu, puternicul oponent fiind transformat în cenușă.

În anii ’20, nevoia de a încadra și de a explica impactul tot mai pronunțat al media asupra publicului a dat naștere teoriei „glonțului magic”. A mai fost denumită și teoria „injecției hipodermice” sau a „curelei de transmisie”. În sine, aceasta se referă la ideea că mesajul pornește din media ca dintr-un pistol și se înfige ca un glonț în capul consumatorului care-l acceptă pasiv. La fel cu toți ceilalți consumatori expuși aceluiași mesaj. Destul de rapid, această teorie a fost infirmată, dar chiar și în zilele noastre există o percepție supradimensionată a influenței media asupra individului.

În marketingul electoral, glonțul de argint este un soi de combinație între cele două proiectile pomenite anterior. În principiu, ar fi vorba de un moment de campanie care ar duce la scoaterea din joc a unui adversar, în general prin intermediul unei dezvăluiri devastatoare care ar determina dislocarea unui număr important de voturi, suficiente pentru pierderea alegerilor.