Îngropat de viu

Un val de panică îl curentă la baza craniului, luând cu sine ultimele rămășițe ale leșinului. Era ca și cum cineva l-ar fi scufundat în apă clocotită. Trebuia neapărat să-și revină; avea nevoie de lumină. Puse cotul în ceea ce părea a fi podeaua de sub el și zvâcni să se ridice în picioare.

Forța năucitoare a impactului îl aruncă înapoi. Bărbatul scutură din cap cu un amestec de durere și neîncredere. La nici douăzeci de centimetri de fruntea lui se afla un obstacol nevăzut. Precaut, pipăi cu mâna prin întuneric, îngrozit de ceea ce ar putea găsi. Momentul se prelungea. Singurul zgomot care umplea bezna compactă era cel al respirației lui șuierătoare. În aer atârna același miros de grădină, de arac proaspăt cioplit și de pământ amestecat cu râme.

O carte nerecomandată claustrofobilor! Cum ar fi să te trezești într-un sicriu? De ce, și cum ai ajuns acolo? Ce șanse ai să scapi teafăr? Adăugați amnezia acestei spaime viscerale, și veți începe să bănuiți tenebrele în care vă va purta autorul.

Deznodământul? Tipic Dan Rădoiu. Nimic nu este ceea ce pare a fi.