Promotie

Internaționalizarea afacerilor

Prețul inițial a fost: 32,00 lei.Prețul curent este: 26,00 lei.

Într-o lume în care competitivitatea a devenit a doua natură a mediului (extra)organizațional, o lucrare despre demersul de internaționalizare a afacerilor pare naturală. Atracția jocurilor de putere și influența celor mari, a actorilor „care contează” pe scena mondială, a adus sub lupa intereselor de cercetare corporațiile transnaționale, astfel încât mulți autori și-au făcut o prioritate din studierea fenomenului corporativ în toate dimensiunile sale.

Translatarea atenției către organizațiile mici și mijlocii, către micro-cosmosul antreprenorial și managerial, se profilează ca o inițiativă temerara. În accepțiunea de „coloană vertebrală a economiei”, așa cum le-au denumit autoarele, firmele mici și mijlocii sunt analizate dintr-o perspectivă multidimensională și interdisciplinară. Liantul îl reprezintă proiectul de internaționalizare ca răspuns la dinamica piețelor locale, regionale și globale și la concurența transfrontalieră tot mai acerbă.

Analiza pornește de la general spre particular, de la investigarea provocărilor organizaționale la nivel mondial spre realitățile socio-economice și culturale obiectivate la nivel internațional și național, toate fiind trecute prin filtrul critic al imperativelor prezente și viitoare. Demersul argumentativ aduce în prim plan deopotrivă modele și abordări clasice și noi, iar ceea ce-i conferă cărții un plus de valoare substanțial este propunerea unor viziuni originale asupra unor teme parțial explorate de literatura de specialitate.

Așadar, salut și susțin demersul autoarelor de a fixa ca obiect de interes internaționalizarea afacerilor mici și mijlocii sub multiplele sale fațete, prin sondarea climatului socio-economic și cultural global. De asemenea, consider oportune analiza economică și de risc a proiectelor organizaționale de internaționalizare și studierea leadershipului și comunicării interculturale, dat fiind gradul lor ridicat de relevanță pentru preocupările științifice și practice actuale.
Conf. univ. dr. Florina Pînzaru

Cos cumparaturi
Scroll to Top