Între bătaia vântului și rodul pământului. Poveștile unui agronom

Fiind și eu născut la sat, am salutat politicos: „Bună ziua”. N–aveam mai mult de 65 de kg, barbă bine aranjată, părul lung și purtam blugi. Răspunsul nu s–a lăsat așteptat și era normal pentru locul în care mă aflam:
– Noroc, mă ficior!
Trecem unul pe lângă altul în drumul nostru. Totuși, în sate figurile noi sunt remarcate imediat, acolo toți se cunosc între ei; eu eram o figură nouă și chiar un pic stranie pentru ei. Nu facem prea mulți pași, că aud în urma mea o voce:
– Da’ un’e mereți?
– La secția de tractoare, răspund.
– Dumneavoastră sunteți injinerul ăla nou?
– Da! urmează răspunsul meu.
– Să trăiți, domnu’ injiner, eu sunt mecanicul secției. Bine–ați venit!
– Mulțumesc. Bine v–am găsit.
– Să știți că noi începem lucru’ după opt jumătate, avem fiecare animale și numai după ce le rânduim putem veni.
– Bine, și la cât să vin să ne putem întâlni?
– Păi… pe la nouă.
– Bine…