LEUL CU CINCI PICIOARE. G. CĂLINESCU, ÎN ANII „PUTERII POPULARE” (1945–1965)

„Era greu de acceptat prezența unui asemenea universitar/academician, care părea fie complet căzut în mintea copiilor, semănând mai curând cu un clovn din alt veac, perorând continuu cu vocea sa strident- melodioasă, făcând gesturi largi și pironindu-și periodic deasupra capetelor ascultărilor, privirile sale întunecat- fosforescente. Dar pe măsură ce nisipul timpului se scurgea din ce în ce mai mult în clepsidra sa, auditoriul devenea din ce în ce mai sedus de extraordinarele asocieri de imagini și teme ale oratorului , de capacitatea lui de a fi iconoclast cu gust și clasic cu har, de ușurința lui unică de a jongla cu epoci și personaje, reunind cu o măiestrie inegalabilă, tematici aparent fără de legătură unele cu altele, dar pe care le judeca cu armele comparatistului superior și le conexa în chip neobișnuit, făcându-le să rezoneze organic și explicit pentru public, asemenea unor instrumente muzicale mânuite în cadrul unei uriașe orchestre simfonice, de către niște maeștri desăvârșiți.”

Cristian Sandache