Lumea lui Waldemar

Dacă exista cineva pe care Gigic să-l urască mai mult decât pe individul care-l dăduse jos din tramvai și-i trăsese două palme peste ochi, atunci acesta era un domn elegant, cu servietă diplomat. Nu știa foarte bine de ce ura domnii cu serviete diplomat – poate pentru că aceștia reprezentau ceva ce el nu avea să ajungă niciodată – dar îi ura de moarte.
Așa că scoase șișul din ciorap și se apropie tiptil de domnul care mergea liniștit pe alee, fără să știe că moartea îi dădea târcoale. Când ajunse la doi pași de individ, Gigic scoase un răcnet fioros și se repezi, făcând un salt prin aer, ca o panteră. Salt care trebuia să se încheie cu înfigerea cuțitului între umerii boșorogului.
Numai că în clipa aceea se întâmplă ceva.
Ceva bizar și neașteptat.
Servieta diplomat sări din mâna domnului cu chelie și ochelari și, în timp ce se rotea prin aer, se transformă într-o spadă cu lama mlădioasă și bine ascuțită. Spada aceea izbi – oarecum în glumă – cuțitul din mâna lui Gigic, făcându-l să se ducă, învârtindu-se, tocmai în tomberoanele de gunoi ce așteptau mașina salubrizării.
Imediat dupa aceea – dar atât de imediat, încât Gigic avu impresia că treaba avusese loc simultan – spada se transformă din nou în geantă diplomat – o geantă diplomat solidă, tare, zdravănă, nu una cu fața din piele moale – și-l pocni atât de puternic în frunte, încât îl opri în mijlocul saltului și-l aruncă înapoi câțiva metri, trântindu-l la pământ.