PopCommunism în România. Parateleviziune.

Deși subtitlul ar putea trimite cu gândul la fenomene oculte, telepatie sau alte ciudățenii, în paginile acestui volum nu veți găsi nimic din registrul paranormalului. Totuși, nu e exclus ca bună parte din întâmplările documentate să pară neverosimile cititorului de astăzi.
În această carte mă ocup de televizoare, antene și practici alternative de consum media din perioada comunistă. Mai precis, am căutat să văd când, de ce și cum au început telespectatorii români să vizioneze programe difuzate de posturi TV străine.
Am urmărit transformările consumului televizual în România anilor ’80 pornind de la momentul în care programul TV a fost limitat la două ore pe seară. Apoi, am explorat diverse dispozitive de recepție: de la antenele pentru semnalul terestru și soluțiile mobile improvizate, până la tehnologiile prin satelit și cablu. În jurul acestor sisteme s-au dezvoltat forme de microproducție și servicii conexe care completează economia informală a consumului.
Echipamentele media și parateleviziunea apar ca dispozitive tactice prin care cetățenii își negociau propria autonomie (culturală, în primul rând) în interiorul sistemului autoritar.