Televizorul în „micul infern”
20,00 lei Prețul inițial a fost: 20,00 lei.16,00 leiPrețul curent este: 16,00 lei.
Volumul se constituie intr-un document antropologic, fiind compus de din texte in care 20 de studenti de la Facultatea de Jurnalism scriu despre locul si rolul televizorului in propriile familii. Studentii au avut aceasta „tema pentru acasa” in doua perioade diferite: 1993-1994 si, cu zece ani mai tarziu, in 2003-2004 – prilej excelent pentru a vedea cum s-au modificat habitusurile oamenilor fata de televizor.
In primul rand, este de notat ca in 1993-1994 televizorul avea o greutate mult mai mare in economia familiei. Oamenii se aflau inca in prelungirea vremurilor in care un televizor, mai ales unul color pe care si-l permiteau numai cei instariti, era o investitie serioasa, cand se traia euforia trecerii de la doua ore de program (cum era inainte de 1989) la mult mai multe, cand romanii au descoperit telenovela, cand viata politica reflectata pe micul ecran era privita aproape cu religiozitate. Era vremea cand toata suflarea feminina din Romania isi intrerupea orice alta activitate la aparitia genericului de la si bogatii plang, iar tinerii isi faceau programul in functie de Beverly Hills.
Acum serialele nu mai ordoneaza viata oamenilor: pe de o parte, odata depasita vremea pionieratului si diversificandu-se oferta, serialul a devenit ceva banal, pe de alta, lumea are mai putin timp liber decat acum zece ani iar televizunile dau foarte rar seriale cu totul noi si se multumesc sa faca economii, redifuzandu-le la nesfarsit.
Mai mult, televizorul incepe sa fie detronat, incet-incet de calculator. La inceputul anilor ?90, televizorul a subminat cinematograful, acum este subminat la randul lui de internet, de chat sau de filmele vazute pe calculator – de pe discuri piratate sau preluate de pe retelele de cartier.
Pentru faptul ca surprinde metamorfozele acestor media, volumul merita sa intre in bibliografiile tuturor celor preocupati de stiintele socio-umane.
Stoc epuizat
Produse similare
-
Autor de unul singur. Rețete pentru scrierea creativă
22,00 leiPrețul inițial a fost: 22,00 lei.18,00 leiPrețul curent este: 18,00 lei. Comunicare media -
Cleopatra – identități conflictuale
45,00 leiPrețul inițial a fost: 45,00 lei.36,00 leiPrețul curent este: 36,00 lei. Comunicare media -
Mediamorfoze III. Jurnaliști și scriitori în tranșeele Marelui Război
49,00 leiPrețul inițial a fost: 49,00 lei.39,00 leiPrețul curent este: 39,00 lei. Comunicare media -
Contribuții la istoria economică a presei din România
29,00 leiPrețul inițial a fost: 29,00 lei.24,00 leiPrețul curent este: 24,00 lei. Comunicare media


