- Ați debutat de curând cu un volum de povestiri (oarecum) horror; acum ați sărit la roman… Un roman social, al copilăriei anilor 90. Cum și de ce?
Sunt două explicații aici. Sub Podu` Înalt nu a fost ceva plănuit. Mai degrabă a venit de la sine, ca o chemare bruscă, imposibil de ignorat.Aveam cu totul și cu totul alte proiecte începute sau planificate și pe care le-am pus pe pauză când am început să scriu la romanul copilăriei mele. Și cred că se leagă în primul rând de un eveniment marcant prin care am trecut recent: mutarea în celălalt capăt al țării, departe de locurile în care m-am născut și am trăit primii 35 de ani. Asta a adus cu ea o avalanșă de amintiri. Dintre toate, cele mai vechi, cele ale copilăriei, s-au dovedit a fi și cele mai puternice, cele mai vii.
A doua explicație ține de nevoia de a readuce trecutul în lumină, într-o vreme în care cred că avem nevoie de asta. Trecutul cu de toate, cum a fost el, cu bune și cu rele, cu dulceața copilăriei și cu neajunsurile epocii respective. Poate din nevoia de a transmite tuturor că nu trebuie să uităm și, mai ales, că nu trebuie să ne uităm pe noi înșine, cu tot parcursul nostru.
- Deja romanul s-a bucurat de câteva lansări – la Alba Iulia, la Ploiești – și mai urmează câteva. Cum simțiți publicul? E curios, e bucuros, e dornic să citească?
Orice autor are tendința să se entuziasmeze la fiecare cititor care îi transmite că s-a bucurat de cartea lui. Am avut până acum motive peste motive să fiu entuziasmat datorită reacției pozitive pe care am primit-o de la fiecare dintre cei care au fost curioși să intre în lumea „de Sub Podu` Înalt”. Cred că ați intuit bine atitudinea generală.
Dacă ar fi să numesc reacția pe care o stârnește cel mai des cartea, aș spune că este curiozitatea, urmată de un sentiment puternic de familiaritate. Lumea descrisă în roman le este apropiată mai ales generațiilor care au crescut,la fel ca mine și generația din care fac parte, în România anilor ’90. Mulți cititori își recunosc propriile jocuri, temeri, străzi sau obiceiuri și ajung să recomande cartea mai departe. Până unde va merge asta? Doar timpul o va spune.
- Am vrut să citesc volumul dvs într-o cheie mystery&thriller, dar am alunecat spre un cinism crud, urban al unor amintiri din copilărie din istoria noastră recentă, un volum care pare impregnat de accente autobiografice. Cât de mult sunteți în poveste? Și de ce ați ales să o scrieți?
Da, vă înțeleg perfect reacția. Volumul are tente de thriller, am vrut să îl scriu într-o notă cât mai întunecată pentru a evidenția părțile negre, urâte, mlăștinoase chiar, ale României primului deceniu de tranziție post-comunistă. Dar pe măsură ce o scriam, cartea a devenit mai degrabă o dramă, o dramă dedicată deopotrivă copilăriei frumoase, cu gust dulceag, pe care au trăit-o în anii `90 generațiile care au pășit atunci în viață, dar și celor care, în aceeași perioadă, nu au avut șansa de a mai ieși din anii respectivi. Vorbesc de copiii care au căzut victime ale abuzurilor din familie sau pe stradă, ale igienei precare, ale diferențelor uriașe de șanse sociale, economice sau culturale, ale bolilor care făceau ravagii într-o vreme a unei Românii ce se chinuia să se regăsească. Romanul acesta este dedicat lor la fel de mult cum este dedicat generațiilor născute și crescute atunci.
Și cred că de asta am și scris cartea așa cum am scris-o. Pentru că am vrut să fie pentru mine, pentru prietenii mei, pentru cei de vârsta mea sau de vârste apropiate, despre și pentru România de atunci și România de azi. Și pentru copiii României.
Și da, sunt în carte așa cum am fost. Și nu doar eu. Personajele au la bază persoane reale, iar într-o proporție considerabilă păstrează trăsăturile celor care le-au inspirat. La fel, întâmplările din roman au un corespondent în realitate, chiar dacă timpul, ordinea și unele împrejurări au fost adaptate construcției literare.
- Fiecare capitol are un titlu „furat” din versurile sau titlul unor melodii. De ce?
Dintotdeauna am fost inspirat de muzică și îmi place să mă las purtat de muzică atunci când scriu. Cred că muzica este una dintre formele de artă care ne însoțesc cel mai profund, de la primele amintiri și până la sfârșitul vieții.Mi se pare că scoate la iveală sentimente așa cum nu o face nimic altceva. Și nu doar sentimente, ci mai ales amintiri.
Așa a fost și în cazul de față. În timp ce scriam, aproape fără să-mi dau seama, am început să ascult BUG Mafia, Paraziții, André, 3 Sud Est, Iris, Compact și tot așa – muzica de atunci, muzica cu care am crescut. Mai ales cea hip-hop, cu mesajul pregnant al străzii. La un moment dat, au început să se lege atât de bine melodiile de ceea ce scriam, încât mi-am dat seama că lumea din melodiile acelea și cea scrisă de mine se aseamănă, că vin, parcă, din același loc ascuns al memoriei. Așa a apărut ideea.
Mai departe, nu mi-a fost deloc greu să găsesc suficiente titluri sau versuri care să se potrivească. Și, până acum, aproape toți cei care mi-au scris după ce au citit „Sub Podu` Înalt” au apreciat prezența melodiilor ca pe o piesă de puzzle care s-a potrivit perfect pentru a-i face să intre cu totul în atmosfera din carte.
- Acest volum ar putea să mai aibă o continuare?
Nu cred că va exista o continuare directă. Romanul este despre cei de acolo, din lumea de la marginea Ploieștiului și despre și pentru cei care nu mai sunt. Nu aș putea replica sau lega direct o continuare. Cred că povestea celor de „sub Podu’ Înalt” și-a găsit finalul, iar o reluare a ei riscă să îi slăbească tocmai farmecul și adevărul.
Va exista însă, probabil, o continuitate în alte forme. Cronologic, voi mai scrie despre aceeași perioadă. Sentimental, mă voi întoarce la copilărie. Istoric, voi recupera alte locuri, obiceiuri și fragmente din România acelor ani.Dar o continuare directă a evenimentelor de acolo nu sunt convins că ar avea același farmec.
De altfel, următorul volum s-ar putea să ofere răspunsul…
- Ce urmează după acest roman? Care sunt planurile dintr-un viitor apropiat?
Am mai multe proiecte, în direcții destul de diferite. Nu exclud deloc o întoarcere la zona horror în viitor, la fel cum nu exclud nici o intrare pe un alt tărâm – al genului fantastic sau chiar cu tentă de science-fiction.
Pe termen scurt, însă, cred că cel mai aproape de tipar va fi tot un volum al memoriei, poate puțin mai condimentat decât acesta, plasat tot în România post-decembristă, însă de data asta într-un cu totul și cu totul alt cadru – cel rural, al vieții satului din sudul României. Din ceea ce se conturează până acum, va fi o carte pitorească și poate, pe alocuri, mai jucăușă decât „Sub Podu’ Înalt”, fără ca lumea pe care o descrie să fie lipsită de propriile umbre…
- Sunteți cadru didactic asociat la Universitatea din Oradea. O carieră academică vă poate ajuta să duceți mai departe pasiunea pentru scris ne-academic? Sau vă așteptăm și în această zonă cu un volum?
Aici chiar mi-ați ridicat mingea la fileu! O să încep cu a doua parte a întrebării. Da, există în plan și cel puțin un volum academic, în domeniul relațiilor internaționale, pentru viitorul apropiat. Iar pe termen lung, evident, va exista o activitate din ce în ce mai pregnantă, sper eu, și în această zonă. Este o evoluție firească ce vine atât din pasiunea pentru istorie și relațiile internaționale, dar și o continuare a parcursului educațional și a carierei mele în domeniu pe care deocamdată am lăsat-o puțin în urmă după 13 ani de experiență.
Iar ca să vă răspund și la prima parte a întrebării, cred cu tărie că cele două sunt legate. Și asta atât în ce privește modul în care o carieră academică mă ajută pe mine, ca scriitor, să mă mobilizez la nivel intrinsec pentru scris, cât și dedicația pe care o am, atât ca scriitor, cât și în plan universitar, de a transmite mai departe modele, mesaje și idei și de a ajuta la formarea sau la șlefuirea unor caractere. Este, cum îmi place să o numesc, o viață printre cuvinte pe care am ales-o și care îmi place la nebunie.
- În fine, ce credeți despre viitorul pieței de carte din România? Sau măcar al cititorilor dvs…
Nu știu dacă pot fi optimist în toate privințele, dar, în ceea ce privește piața de carte din România, cred că există motive de speranță și un potențial real de creștere.
Există, desigur, și riscuri. Componenta comercială și strategiile de marketing, uneori agresive, pot impinge în față anumite titluri în detrimental altora, fără ca valoarea literară să fie întotdeauna criteriul principal.
În același timp, observ un public de carte tot mai bine conturat: cititori curioși, comunități online, cluburi de lectură și oameni care vorbesc despre cărți și le recomandă mai departe. Pentru mine, acesta este un motiv de speranță nu doar pentru piața de carte, ci și pentru noi, ca societate.
Cu cât mai mulți dintre noi citesc constant, cu atât putem spera la o societate mai educată, mai lucidă și mai conștientă. Iar în vremurile tulburi de astăzi avem nevoie ca de aer tocmai de aceste lucruri – educație și conștientizare.
Pentru asta scriem; pentru asta citim. Și cu asta în minte trebuie să ne gândim la ziua de mâine.
Mulțumesc.
