Recenzii de mai, iunie, iulie, 2026

Fecioara de fier

Rodica Bretin

Tritonic, colecția SFFH

Construcția narativă este inedită: fiecare capitol al acestui roman în trei părți tratează un eveniment printr-un narator-personaj, de fiecare dată în aceeași succesiune: fratele Blays (un călugăr zelos aflat în slujba Sfântului Oficiu – Inchiziția, cu mari ambiții personale), Marele Inchizitor Henri de Chaumay (un lider lucid, care și-a pierdut propria credință, dar se folosește din plin de puterea cu care-l înzestează Inchiziția), fiica lui nelegitimă Isabeau de Chaumay (aflată în căutarea propriului adevăr și prinsă în jocurile politice ale cetății), și atlanta condotieră Anaïs (atrasă în mod misterios de prezența lui Isabeau și victimă benevolă a superstițiilor vremii). Intrând astfel în mintea acestor personaje, nu ne sporim doar înțelegerea acțiunii, ci mai ales felul în care o percepem.(…)  Rodica Bretin își arată în „Fecioara de fier” talentul de povestitor, și chiar dacă uneori abordarea textului la persoana întâi introduce mici disonanțe (de exemplu personaje care-și descriu puțin prea analitic sentimentele), în ansamblul său, romanul curge elegant și precis, deschizând o fereastră de reflecție către un trecut deopotrivă tulbure și captivant.

Alex Baicoană pe Facebook

Ultima fotografie

Bogdan Hrib

Tritonic, colecția Cașmir

Fiind atrasă de fotografie, am simțit povestea altfel: prin detalii, prin lumină, prin felul în care o imagine poate surprinde nu doar un moment, ci și tot ce rămâne ascuns în spatele lui. (…) Povestea este tensionată, bine dozată și te ține constant atent la detalii, iar ritmul ei are ceva foarte cinematografic. Fiecare indiciu pare așezat ca într-un cadru bine compus, iar misterul se construiește treptat, fără grabă, până când imaginea de ansamblu începe să se clarifice. Personajele sunt bine conturate, credibile, iar tensiunea dintre trecut și prezent dă romanului și mai multă forță. (…) „Ultima fotografie” mi-a confirmat încă o dată cât de puternică poate fi o imagine — fie ea prinsă într-un obiectiv sau într-o pagină. O lectură intensă, inteligent construită și cu atât mai memorabilă pentru mine prin legătura ei cu fotografia.

bloguluneiadriane pe Instagram

Sub Podu Înalt

Mihai Sandu

Tritonic, colecția Lit, 2026

Așa cum Mihai spune, poate fi o biografie sau o autobiografie, dar poate fi și o rememorare a copilăriei noastre, cei ce am copilărit în jurul anilor 2000. Recunosc că o parte din limbaj a fost ușor prea „colorat” pentru mine, dar a fost la locul potrivit. Recunosc personajele, limbajul și comportamentul. Nu este „colorat” în mod greșit, ci este doar o parte din realitatea acelor personaje. Mi-a plăcut să retrăiesc jocurile copilăriei, farsele, mintea noastră creață și plină de idei nebune. Pe vremea când deși nu aveam multe, aveam totul. O seară cu prietenii afară, un ascunselea și o gumă turbo schimbau starea de spirit a tuturor. Ce frumoase erau vremurile simple!

the.land_of.stories pe Instagram

Sub Podu Înalt

Mihai Sandu

Tritonic, colecția Lit, 2026

Mihai Sandu face o invitație directă în lumea de sub Podu’ Înalt, un loc care pare să fie un personaj în sine în carte. Cu o descriere atât de vie, te simți ca și cum ai fi acolo, pe strada aceea, printre mirosurile de prăjeală, gaz de eșapament și noroi uscat. Își păstrează un fel de sinceritate dură, dar și o nostalgie pentru vremurile când totul părea mai simplu, mai pur, chiar dacă nu totul era roz. E o poveste despre copilărie și coșmarurile care pot apărea în același timp în aceași rând, în același loc. E si o carte despre prietenie despre acei prieteni din copilărie care rămân alături de tine pentru totdeauna, chiar dacă lumea din jur se schimbă. În același timp, vorbește despre destin și despre tragedii, despre ce înseamnă să trăiești într-un mediu unde șinele de tren pot fi mai mult decât simple linii pe hartă – ele devin simboluri ale unor alegeri, ale unor destinuri scrise cu greu.

Stelian Țurlea pe amosnews

Sub Podu Înalt

Mihai Sandu

Tritonic, colecția Lit, 2026

Nostalgia care însoțește aceste pagini din viața autorului nu se referă la rămășițele comunismului prost înțeles al acelor vremuri, ci la modul cum era privită viața prin ochii unui tânăr remarcabil într-o perioadă definită prin simplitate și joacă în praful șinelor de tren. (…) Lumea dezvăluită în paginile acestea este lumea noastră de altădată, lumea în care tiparele nu deranjau, unde jucăria unuia devenea a tuturor, iar altruismul nu ieșea în evidență, era ceva comun ca și uniforma școlară purtată fără comentarii, ca ceva firesc. (…) Recomand lectura prinsă în paginile acestei cărți, povestirile desprinse mi-au atins în repetate rânduri sufletul și m-au purtat, în câteva rânduri, prin propriile amintiri uitate de timp, într-o perioadă în care imaginea nu însemna totul… și totul nu era redus la nimic…

Iliuța Răduți în Literatura pe tocuri

MODA FAST-FASHION QUEER O explorare a granițelor de gen

Mihai Marcel Marcovici

Tritonic, colecția Comunicare media, 2026

Orizonturi noi: România, de la ceea ce este la ceea ce ar putea fi