În anul 1987 fugeam din România comunistă pentru a recăpăta ceea ce înțelegeam atunci prin libertate de gândire și de expresie, adică să mă pot exprima public și privat, fără nici o opresiune civilă și, mai ales, politică. Ajuns în Franța, noua mea patrie de azil politic și apoi de cetățenie, fără speranța că voi revedea vreodată țara mea de naștere, am început să mă confrunt cu alte semnificații ale libertății în viața cotidiană și apoi în cea profesională, academică. Am înțeles că libertatea este un concept, o idee, o trăire, o ideologie, pe scurt, o lume foarte complexă, alta decât cea pentru care fugisem eu și despre care, în referențialul comunist, construiam alienat în raport cu viziunea pe care Occidentul avea să mi-o reveleze.

De aceea, am pus în centrul acestor rânduri chestionarea morală a gândirii și acțiunii, trecută prin toată experiența mea de cercetător, de profesor universitar în cele mai exigente universități franceze și, cel mai important poate, de cetățean și de om. Promisiunea umilă a acestei cărți în contextul tehnologizării profunde a societății? Proiectul unei reconsiderări a cetățeniei noastre, care nu mai poate fi civică, adică încrustată într-un model unic, un statut comun, o unitate de răspuns la un ansamblu de obligații, de drepturi și de privilegii, ci una religioasă în sensul de religare, de creatoare de legături.