COLECTII |
 |
|
|
|
|

PRET: 53 42 LEI |
Cetatenia religioasa si mantuirea sociala. Batalia pentru gandirea neaservita |
Stefan Bratosin
|
Colectia: Sens |
|
ISBN: 978-606-749-809-7, Format: 13 x 20 cm, 208 pagini, Aparitie: 2025, Martie |
În anul 1987 fugeam din România comunistă pentru a recăpăta ceea ce înțelegeam atunci prin libertate de gândire și de expresie, adică să mă pot exprima public și privat, fără nici o opresiune civilă și, mai ales, politică. Ajuns în Franța, noua mea patrie de azil politic și apoi de cetățenie, fără speranța că voi revedea vreodată țara mea de naștere, am început să mă confrunt cu alte semnificații ale libertății în viața cotidiană și apoi în cea profesională, academică. Am înțeles că libertatea este un concept, o idee, o trăire, o ideologie, pe scurt, o lume foarte complexă, alta decât cea pentru care fugisem eu și despre care, în referențialul comunist, construiam alienat în raport cu viziunea pe care Occidentul avea să mi-o reveleze.
De aceea, am pus în centrul acestor rânduri chestionarea morală a gândirii și acțiunii, trecută prin toată experiența mea de cercetător, de profesor universitar în cele mai exigente universități franceze și, cel mai important poate, de cetățean și de om. Promisiunea umilă a acestei cărți în contextul tehnologizării profunde a societății? Proiectul unei reconsiderări a cetățeniei noastre, care nu mai poate fi civică, adică încrustată într-un model unic, un statut comun, o unitate de răspuns la un ansamblu de obligații, de drepturi și de privilegii, ci una religioasă în sensul de religare, de creatoare de legături. |
|
|
|
|
|
Mai puteti citi din colectia Sens |
 | Razboaiele cu arabii Alexis de Tocqueville | ISBN: 973-8497-86-8
Disputele pe care le-au starnit intalnirile cu lumea araba au inceput demult. Pentru a intelege mai bine diferentele si eventualele punti de comunicare, atat ganditorii din civilizatia occidentala, cat si cei arabi s-au straduit sistematic. Sursa multor acte de o violenta oripilanta ramane insa neputinta de a te raporta adecvat la modul de a fi si de a gandi al celuilalt, strainul mereu perceput ca ostil. | PRET: 12 9 LEI | Indisponibil momentan | |
 | Infruntarea finala Madalina Puscalau | ISBN: 978-606-749-023-7
Tensiunea din platou era atat de mare, incat puteai sa o percepi ca pe o prezenta fizica... Cei doi candidati erau ca doi boxeri de top, care asteapta gongul pentru a intra in ring si a-si pune adversarul la podea. De altfel, cred ca aceasta este cea mai buna metafora pentru a descrie modul in care lumea percepe o astfel de confruntare. Asteptarile sustinatorilor exact aceastea sunt! Candidatul lor sa il faca knock out pe celalalt. E un meci de box al ideilor si toata lumea asteapta lovituri nimicitoare. | PRET: 26 21 LEI | |
 | Unde este Dumnezeu Mihai Catalin Pacuraru, Ionut Chircalan | ISBN: 978-606-749-114-2
Experienta de profesor a lui Ionut si de realizator de emisiuni radio a lui Mihai i-au adus in contact cu oamenii de rand si intrebarile lor. De ce ne facem semnul crucii cand trecem prin dreptul bisericii? Care este semnificatia crestina a mult iubitului brad de Craciun? | PRET: 30 24 LEI | |
 | India. Etnografie subiectiva sau pseudo-ghid de calatorie Angelica Helena Marinescu | ISBN: 978-606-749-144-9
India mi-a iesit in cale fara sa o caut, chiar si cand am uitat-o s-a intors la mine, si ma insoteste zi de zi, ca un prieten bun si misterios, de la care astept multe, dar nu sunt niciodata sigura ce voi primi. Cartea aceasta este despre intalniri cu oameni si despre un mod de intelegere a unei lumi, cea indiana, prin discutii, povesti, confesiuni... | PRET: 29 24 LEI | |
 | Cioran. Conform cu originalul Ion Dur | ISBN: 978-606-749-176-0
S-a citit intens Cioran dupa 1989, din placere si curiozitate, iar cei care s-au apropiat de cartile sale, cu nesat si fara snobism, au fost in mare parte tinerii, intretinind astfel - alaturi de critici - un sindrom sau efect Cioran. | PRET: 33 27 LEI | |
|
|
|
|
|