Evaluarea Politicilor Publice

Volumul constă dintr-o prezentare, în prima parte, a teoriilor privind politicile publice și, mai ales, a problematicii referitoare la evaluarea acestora. Partea a doua aplică o metodologie de evaluare la reforma educațională din România.
După o configurare a liniilor forte ale domeniului în care are loc evaluarea, cu sublinierea raporturilor dintre tipul de stat și modul în care funcționează sau, eventual, se reformează învățământul superior, sunt prezentate diferite standarde care ar putea deveni repere pentru o astfel de analiză. În capitolul de evaluare propriu-zisă a reformei învățământului superior din România se procedează la o caracterizare instituțională sumară a stării actorilor sociali semnificativi: corpul didactic și studenții. De aceea, evaluarea este însoțită de ample referiri la realitățile, fenomenele ori persoanele care au marcat evoluțiile acestor ani.
Este o evaluare mai degrabă sumativă deoarece nu este destinată celor responsabili de gestionarea viitoare a altor măsuri de reformare (cu rol formativ), pe cât se dorește a fi un raport de constatare pentru toți cei interesați de cum arată învățământul superior românesc în urma aplicării măsurilor de reformare.
Toate aceste precizări oferă cheia aplicării unei carcase teoretice extrem de laborioase și care este nespecifică dezvoltărilor românești din științele politice. Concluzia evaluării nu este spectaculoasă: reforma învățîmântului superior din Romania a fost concepută rațional de experți români și occidentali, după toate standardele de elaborare a unei politici publice, dar nu a fost aplicată și nu s-a încheiat în aceeași notă de coerență. Dimpotrivă, măsurile de reformare continuă, nu numai datorită fărămițării proiectului inițial, datorită politizării ori subfinanțării, inerției instituțiilor, dar și pentru că natura învățământului superior impune transformare dinamică. Imperativelor de reformare a unui sistem centralizat și învechit, cu conținuturi autorist etatiste și atitudini rigide li s-au adăugat necesitățile de adaptare la standardele UE, care la rându-le, se transformă.
Înfăptuirea politicilor nu poate fi caracterizată ca exclusiv rațională, ci, mai degrabă, ca un proces de raționalizare. Etapele care se succed în cadrul unei politici publice presupun constrângeri sociale, politice, economice. Drept urmare, procesul în sine nu poate fi cu ușurință surprins integral printr-un model rațional. Alături de caracteristicile problemelor, de contextul activităților determinate de analiză, cadrul politic este definitoriu.