Formarea identității profesionale a jurnaliștilor

Îndeobște, când criticăm discursul presei, criticăm un discurs care conține și lumea ”prostocrației” lui Caragiale, după o fomulare cunoscută a lui Mircea Iorgulescu, și pe aceea populată de idei și idealuri a lui Camil Petrescu sau pe cea ficțional-realistă a lui Mario Vargas Llosa. La toate acestea se adaugă fragmente de criticism social, politic și economic, filosofie socială, toate ”topite” în discursul cotidian al presei.
Dacă pătrunzi în lumea jurnaliștilor, cu scopul de a-i înțelege mecanismele de funcționare și de a-i demonta resorturile, trăiești cu senzația că te afli pe teren alunecos și oricât te-ai strădui nu ajungi să atingi pământul cu adevărat. Așa cum informația este fluidă, greu de controlat, tot așa și profesia care e menită să-i dea viața, se lasă greu stăpânită și pentru că se află în permanentă transformare, asemenea lumii pe care o reprezintă în discurs.