Oricine poate muri

Vreme de un minut, femeia a respins instinctiv ce se afla în faţa ei, a închis ochii și s-a cuibărit în trecut. Bărbatul din pădure nu-și găsise pacea. Corpul se rostogolise câţiva metri pe o pantă și se oprise într-un pin bătrân și acoperit cu licheni. Înţepenise într-o poziţie ghemuită și spatele îi era plin de noroi și de frunze roșcate, pe jumătate putrezite, rămase din toamna trecută.

Mortul părea să aibă în jur de treizeci de ani, părul tuns foarte scurt și pe toată faţa i se lăţise o pată mare, violet, ca și cum cineva aruncase pe el un lighean de apă clocotită. Nu i se distingeau trăsăturile. Doar ochii deschiși rămăseseră limpezi și soarele strecurat printre crengi îi făcea să pară aurii, neverosimili și neîmpăcaţi cu soarta. Își ţinea mâinile încleștate pe burtă, peste hanoracul subţire pe care scria „Aeronautica Militare”. Poate că fusese rănit și acolo, sau era doar o reacţie de apărare.