Lucrarea de fata se inscrie in seria cercetarilor intreprinse in ultimele decenii in legatura cu patrimoniul cultural, muzeele si istoria arheologiei romanesti, abordand inceputurile arheologiei si activitatea colectionarilor, intr-o maniera care doreste deopotriva sa sintetizeze dar si sa reconsidere, intr-un cadru metodologic nou si beneficiind de suportul unei ample documentari de arhiva chestiunile legate de emergenta arheologiei si implicatiile acesteia in procesul, complex, de constructie nationala din Romania secolului al XIX-lea.
Alegand o structura care ii permite sa nuanteze analiza istorica, lucrarea este construita pornind de la binomul „discurs”- „practici”, reusind astfel sa dovedeasca un demers inovator in literatura de specialitate romanesca, si sub raportul modalitatii in care este abordata tema. Un alt element deosebit de important il constituie si exploatarea din punctul de vedere al imbogatirii cunoasterii stiintifice a discutiei – mai vechi – privind modele europene ale patrimoniului national, autoarea prezentand cazul romanesc intr-un context care faciliteaza analiza particularitatilor acestuia.
Recurgand in mod constant la documente, demersul de analiza istorica se dovedeste a fi unul solid iar felul in care sunt integrate lucrarii cele mai noi perspective asupra problemei din bibliografia europeana, demonstreaza o judecata matura si, mai ales, o reala capacitate de investigare stiintifica.
