De ce o cântăreață de operă? Nu mi–am dat seama decât mai târziu că era expresia unei frustrări – în copilărie și adolescență era visul meu să devin o cântăreață celebră.
Noroc că mi–am dat seama relativ repede – pe la 20 de ani – că n–aș fi ajuns niciodată o Maria Callas și mă refer la vocea și talentul ei, nu la viața ei extra–muzicală. Nu regret, chiar deloc, că am renunțat, dar uite că, fără voia mea, a apărut această divă care mai apoi a devenit Stella Marian–Harrington. În 2008, mi–a venit ideea să reiau personajul într–o piesă pe care voiam s–o scriu pentru concursul de comedie românească din cadrul festCo. Piesa, intitulată „Vacanța unei dive”, a obținut premiul doi și a avut parte de un excelent spectacol–lectură în interpretarea unor mari actori ai Teatrului de Comedie, dintre care îi amintesc aici doar pe Virginia Mirea și pe George Mihăiță. Doi ani mai târziu, după ce mi–ai reeditat două cărți mai vechi, ai început să mă bați la cap să scriu un roman polițist. Până l–a urmă m–am lăsat convinsă. Cum nu aveam nici o idee, am „novelizat” piesa „Vacanța unei dive”, iar cu această ocazie Diva a căpătat un nume și o biografie, au apărut personaje noi și o poveste B, al cărei erou (apărut inițial într–un volum de proză scurtă) este cunoscut în romanele următoare drept „anticar”. Așa a apărut, în septembrie 2010, romanul „Crima de la jubileu”. A avut succes, așa că Stella Marian–Harrington a continuat să dezlege mistere și să descopere criminali.
Fragment din interviul „La o cafea cu Lucia Verona” / Bogdan Hrib, nov. 2019
