Practica socială bazată pe dovezi este definită ca o practică asistențială bazată pe facilitarea proceselor de luare de decizii în scopul eficientizării serviciilor sociale oferite și a rezultatelor obținute de beneficiari. Asistența socială bazată pe dovezi s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani urmărindu-se o adecvare a practicii asistențiale bazate pe experiența și competențele profesionistului, pe specificul cazului aflat în lucru, dar mai ales pe rezultatele cercetărilor științifice în domeniu, concretizate în ghiduri și protocoale de practică, ce sunt realizate în conformitate cu cadrul normativ în vigoare și pe politicile publice agreate la nivelul comunității în care se prestează serviciile sociale în discuție.

Deși literatura de specialitate arată că asistența socială bazată pe dovezi s-a format ca practică socială prin analogie cu practica medicală și cu asistența medicală bazată pe evidențe, profesionalizarea asistenței sociale a fost, încă de la debutul acesteia, bazată pe diagnoza socială, formă de cercetare cu pronunțat caracter sociologic, care permite asistentului social să cunoască indivizii și comunitățile și să proiecteze intervenția socială.