COLECTII |
|
|
|
|
|
PRET: 45 36 LEI |
Introducere in studiul stratificarii si mobilitatii sociale: Teorii, masuri si modele de analiza |
Catalin Augustin Stoica
|
Colectia: Sociologie |
|
ISBN: 978-606-749-591-1, Format: 13 x 20 cm, 310 pagini, Aparitie: 2022, Februarie |
Scopul acestui volum – primul de acest fel de la noi – este de a oferi studenților și studentelor de la sociologie și asistență socială un text introductiv pe tema stratificării și mobilității sociale. Temele abordate vizează concepte cheie din domeniu, teorii asupra stratificării sociale, scheme de stratificare și indicatori ai mobilității sociale – teme ilustrate cu exemple din cercetări internaționale și din România. Volumul poate fi util și viitorilor specialiști în domenii înrudite, precum psihologie, economie, istorie dar și jurnaliștilor și – de ce nu? – politicienilor, care adeseori ne uimesc prin pozițiile delirante pe care le adoptă în spinoasa și grava problemă a inegalităților sociale.
Cătălin Augustin Stoica este doctor în sociologie al Universității Stanford (S.U.A.). În prezent este conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Sociologie al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Între 2007 și 2015, a fost director general al Centrului de Sociologie Urbană și Regională (CURS). A publicat studii pe tema comunismului și postcomunismului în reviste și volume de specialitate apărute în România, SUA, Germania și Polonia. Este autorul cărții „România continuă: schimbare și adaptare în comunism și postcomunism” apărută la editura Humanitas în anul 2018.
|
|
|
|
|
|
Mai puteti citi din colectia Sociologie |
| Intelegerea publica a cunoasterii stiintifice. Explorari teoretice si empirice Roxana Briscariu | ISBN: 978-606-749-090-9
Demersul de analiza a relatiei dintre public si stiinta se inscrie intr-o noua abordare, cunoasterea stiintifica, cu scopul de a intelege mecanismele prin care publicul larg intelege si utilizeaza cunoasterea in viata cotidiana. Cartea abordeaza din perspectiva sociologica stocul de cunoastere stiintific al publicului si identifica factorii care favorizeaza o mai buna intelegere si asimilare a cunoasterii. Stocul de cunoastere stiintifica nu este intotdeauna asociat cu utilizarea lui, sau respingerea non-stiintei. | PRET: 27 22 LEI | |
| Familia romaneasca. Evolutie sociala si provocari contemporare Iulian Apostu | ISBN: 978-606-749-122-7
Provocarile contemporane resimtite in tot sistemul social romanesc tind sa produca modificari structurale si in celula sa de baza - familia. Astfel, daca in spatiul traditional solidaritatea presupunea asimilarea rigida a unui set de imperative in ceea ce privea atitudinea de rol, cea de gen si modalitatea de exprimare functionala, in modernitate tinerii isi construiesc propriile reguli, visuri, idealuri iar raportarea la ele creaza un tip organic de solidaritate care le garanteaza securitatea emotionala. | PRET: 29 24 LEI | |
| Metodica predarii stiintelor sociale Iulian Apostu | ISBN: 978-606-749-098-5
Iulian Apostu este doctor in Sociologie din anul 2010 si este cadru didactic asociat la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala din Universitatea din Bucuresti. De asemenea, este si cercetator stiintific in cadrul Institutului de Sociologie al Academiei Romane. | PRET: 27 22 LEI | |
| Sociologia alimentatiei Angelica Marinescu | ISBN: 978-606-749-121-0
De la personalitate si individualitate, la apartenenta la un grup social, clasa sociala, gen, pana la etnie sau nationalitate, trecand prin perioade istorice si atitudini morale, hrana defineste locul in care traim, legaturile si credintele. | PRET: 33 27 LEI | |
| Este Romania altfel. Societatea si sociologia... incotro. Bogdan Voicu, Horasiu M. Rusu, Adela Elena Popa (editori) | ISBN: 978-606-749-101-2
Am gandit textul ca pe unul relaxat, ca pe o introducere in sociologie ce merge insa mai departe de formularile terne ale manualelor, si cauta sa ridice intrebari esentiale si sa le ofere, daca nu raspunsuri, atunci fundamente de la care sa porneasca cunoasterea. | PRET: 37 30 LEI | |
| Carte de Statistica. Retete incercate Robert D. Reisz | ISBN: 978-606-749-211-8
Cartea aceasta se adreseaza tocmai celor care se tem de calculul matematic sau sunt doar neexersati in el, precum si celor care fac primii pasi in lucrul cu metode stiintifice cantitative in cunoasterea sociala. Cartea mea vrea sa fie usor de citit, dar, in primul rand, usor de invatat si de aplicat. | PRET: 37 30 LEI | |
| Sociologia luxului Volum coordonat de Marian Petcu | ISBN: 978-606-749-039-8
1. Sintaxa opulentei - despre luxul de ieri si de astazi - Marian PETCU 2. Biserica, prescriptor al consumului - schita pentru o sociologie a luxului - Marian PETCU 3. Despre fetisismul marcii - Razvan ENACHE
| PRET: 37 30 LEI | |
| Cercetarea Sociologică Gheorghe Onut | ISBN: 978-606-749-266-8
Metodologia cercetărilor sociologice explicative și predictive.
Bazele cercetării sociologice explicativ-predictive. | PRET: 49 39 LEI | |
| Moda, gen si identitate Valentina Marinescu, Dan Podaru | ISBN: 978-606-749-064-0
Dupa volumul Semiotica modei. Mutatii de gen in moda contemporana, Dan Podaru revine cu o analiza documentata despre implicatiile pe care uniformizarea vestimentatiei le poate genera la nivel social. Aduce argumente pentru ceea ce numeste "fenomenul de paralizie creativa" in care se afla moda in acest moment si face o trecere in revista a posibilelor efecte pe care le poate aduce "clasicizarea articolelor vestimentare". Volumul reprezinta un demers extrem de bine argumentat si documentat, care analizeaza felul in care moda influenteaza si este influentata la randul ei de modul in care societatea isi reaseazapermanent valorile.
Alexandru PAIUS - Senior Partner IMAGE PR | PRET: 37 30 LEI | |
| Prisons in Romania. Effects on offenders lives Cristina Damboeanu | ISBN: 978-606-749-077-0
The present book is a collection of empirical studies aimed at understanding the experience of imprisonment and the way(s) it shapes the offenders? lives. It discusses from a sociological perspective three prevailing themes in the literature on prison life and effects of imprisonment that are also highly relevant for policymakers and professionals working within the prison system: (1) prisoner victimization; | PRET: 28 22 LEI | |
| Antreprenoriatul in migratia romaneasca Alin Croitoru | ISBN: 978-606-749-100-5
in opinia noastra, demersul lui Alin Croitoru este unul care tinde sa depaseasca o astfel de capcana. Ne satisface curiozitatea asociata intrebarilor de tipul cine, cati, unde si cum, lasandu-ne sa intelegem momentul (i.e. contextul) migratiei in care lucreaza. | PRET: 33 27 LEI | |
| Cercetarea monografica a familiei Xenia Costaforu | ISBN: 973-733-002-1
Volumul raspunde interesului de cunoastere al studentilor si tinerilor cercetatori privind o perioada marcanta din istoria sociala poporului. Reeditarea lucrarii se doreste a fi un omagiu adus, deopotriva, scolii Sociologice de la Bucuresti, comunitatii rurale romanesti, spre care membrii si colaboratorii scolii s-au aplecat cu onestitate si afectiune, dedicandu-i remarcabile studii stiintifice, traditiei ce merita respect si repetabila evocare. | PRET: 25 20 LEI | Indisponibil momentan | |
| Moduri de apropiere si rezistenta sociala Modes of appropriation and social resistance editori Gabriel Troc, Bogdan Iancu | ISBN: 978-606-749-092-3
Lucrarile celei de-a XI-a conferinte anuale a societatii de antropologie sociala si culturala cluj 21-22 noiembrie 2014 Treizeci de ani dupa aparitia studiilor despre rezistenta ca domeniu important in cercetarea antropologica, aceasta perspectiva de analiza ramane necesara. Descrierea proceselor de apropriere a bunurilor materiale si a valorilor simbolice de catre actori puternici ai domeniului politic si economic si analiza critica a mecanismelor ce subintind aceste procese au o pozitie centrala in cadrul antropologiei. | PRET: 28 22 LEI | Indisponibil momentan | |
| Evaluarea Politicilor Publice Mireille Radoi | ISBN: 973-8497-81-7
Volumul consta dintr-o prezentare, in prima parte, a teoriilor privind politicile publice si, mai ales, a problematicii referitoare la evaluarea acestora. Partea a doua aplica o metodologie de evaluare la reforma educationala din Romania. | PRET: 24 19 LEI | |
| Patimile asistentei sociale din Romania Florin Lazar | ISBN: 978-606-749-086-2
Cartea profesorului Florin Lazar va ramane in istoria publicisticii romanesti de specialitate ca un moment de referinta si o dovada vie a faptului ca spiritul de breasla in Romania este viu, traieste. | PRET: 28 22 LEI | |
| MEDICI IN ALERTA Radu-Mihai Dumitrescu,Adrian-Nicolae Dan,Corina Ilinca | ISBN: 978-606-749-720-5 | PRET: 45 36 LEI | |
|
|
|
|
|