Despre fotografia de pe copertă și nu doar.

1901.Un început de secol în plină viteză tehnologică. Camera foto Brownie a firmei Eastman Kodak era deja lansată pe piață.
1901. I.L. Caragiale publică la București „Momente și schițe”. La Bârlad se naște Gheorghe Gheorghiu Dej.
1901. La Comișani, Dâmbovița, în grădina unei case de pe moșia Alexandrinei Florescu, trei bărbați și o femeie joacă table. Trei fetițe îmbrăcate în costum popular românesc se joacă cu o păpușă. Câteva doamne și domnișoare fac conversație. Poate, una dintre ele, scrie poezia „Răsturnata de la Comișani”. Este probabil vară. Lumina este bună. Pentru câteva minute se opresc cu toții pentru o fotografie de grup. Fotograful, un prieten necunoscut. Gata!

Dacă fotografia de pe coperta acestei cărți ar fi fost un obiect digital al timpului său, s-ar fi prezentat cu majoritatea personajelor „tag-uite”, bine localizată. Cineva din familie a introdus o serie de metadate direct, cu creionul și cu stiloul, pe suprafața fizică a obiectului. Atunci, un gest intim, pentru cei apropiați din generațiile următoare, care poate conține erori, astăzi, un gest cu adevărat neobișnuit (poate chiar revoltător), dar pe care îl regăsim pe unele fotografii din secolul trecut.

O fotografie este un obiect complex care conține informații despre el însuși, tehnici de fotografiere și imprimare, autor, despre lumea din el, despre timpul și spațiul în care a fost realizat, despre traiectoria lui. Atunci când îi construim viața digitală, toate aceste informații ar trebui să însoțească obiectul, pentru a putea fi ușor de recunoscut, de utilizat și de relaționat cu alte surse fotografice și documente scrise.

Prin această carte am dorit să identific și să analizez comparativ colecții, arhive fotografice digitalizate/în curs de digitalizare din peisajul internațional al organizațiilor de cultură, cât și inițiative lansate în spațiul românesc. Am evidențiat strategii și practici propuse de organizații în sistematizarea informațiilor și prezentarea colecțiilor digitale, dinamica obiectului digital și a traiectoriilor sale în interiorul acestora.

Cristina Irian este doctor în arte vizuale al Universității Naționale de Arte din București. A studiat antropologie vizuală la Bucure?ti, SNSPA și la Università degli Studi di Perugia, dar și dezvoltare locală comparată la Università degli Studi di Trento. Cristina este cercetător în domeniul artelor vizuale, curator și research based artist care lucrează cu fotografia, colecții și arhive fotografice.