Ediție îngrijită și studiu introductiv de Sorin Cristescu

Fragment din studiul introductiv

În aceste condiții, la sfârșitul anului 1871 apare pe scena presei românești Alexandru V. Beldiman (30 decembrie 1832 - 17 februarie 1898) fiul boierului moldovean Vasile Beldiman și nepot al vornicului Alexandru Beldiman, autorul cărții „Eteria sau Jalnica tragodie a Moldovei”. Beldiman fusese trimis de mic în Elveția apoi la Paris, pentru studii, chiar în timpul mișcărilor revoluționare de la 1848. Beldiman era un fervent susținător al Unirii Principatelor sub un domn pământean. Ca atare, a făcut propagandă pentru alegerea lui Cuza și dată cu alegerea lui Cuza, s-a mutat la București unde domnitorul i-a încredințat funcția de prefect de Ilfov, apoi prefect de poliție la București.

Detronarea lui Cuza în urma loviturii de stat de la 11 februarie 1866 l-a determinat pe Beldiman să se retragă la Iași. Aici, la 15 decembrie 1871 a înființat ziarul hebdomadar „Adeverulu”, în paginile căruia a pornit o campanie împotriva domnitorului străin considerat vinovat de toate problemele României. Din cauza atitudinii sale ziarul a fost suspendat după 13 numere, ultimul apărut la 5 aprilie 1872. Beldiman a fost în repetate rânduri amendat și judecat pentru lezarea persoanei suveranlui. Într-un astfel de proces, după ce Beldiman a fost ținut în detenție mai multe luni, a fost achitat de un juriu în componența căruia intra și Vasile Alecsandri. Victoria sa a fost răsunătoare însă ziarul „Adevărul” nu a mai putut fi publicat, din cauza amenzilor care grevau asupra bugetului său.

Această primă campanie a ziarului Adevărul și a patronului său a adus în peisajul presei românești un polemist de marcă, dar cu argumente care nu puteau convinge nici opinia publică și nici elita politică românească ce își găsise în principele Carol I expresia voinței sale.