Povestirile lui Ciprian Baciu au nerv, sunt dinamice, au „motricitate” (expresia îi aparține autorului). Fraza e alertă, concentrată, scriitura, atmosfera, personajele, pretextul epic glisează metodic, uneori ușor previzibil, alteori bruscând, cu efecte benefice, liniaritatea textului și așteptările/comoditățile cititorului, dinspre un context uman-social, conectat la realul profan, imediat, de ultimă oră, înspre zona prozei de tip fantasy ori science fiction. Desigur, cu strategiile, de captatio, aferente genului, cu proiecții înspre lumi și zone onirice, suprareale. Dincolo de unele „stridențe” retorice (ținând poate de trendul și reflexele generaționiste), prin prozele sale cele mai reușite (iar ele chiar există!, cititorul le va descoperi singur), debutul lui Ciprian Baciu anunță, grație unei vocații autentice, numele unui nou prozator timișorean. O dată în plus timișorean (și) prin faptul că toposul, spațiul întâmplărilor din povestirile sale este, în mod frecvent, unul recognoscibil: Timișoara.

Eugen Bunaru